|
Organele de conducere, administrare (executie) si control
Organele de conducere si executie
Art.30. Structura de conducere si executiva a asociatiei este urmatoarea:
a. Adunarea Generala
b. Consiliul Director
c. Presedintele Consiliului Director
d. Vicepresedintii Consiliului Director
e. Presedintele executiv
f. Secretarul General
g. Coordonatori ai departamentelor de Specialitate
A. Adunarea Generala
Art.31. Adunarea Generala se compune din totalitatea membrilor asociatiei. Drept de vot au membrii cu cotizatia platita la zi.
Art.32. Adunarile Generale sunt ordinare si extraordinare.
Art.33. Adunarea Generala Ordinara se va convoca anual.
Art.34. Adunarea Generala Extraordinara se convoca, ori de cate ori este nevoie, la propunerea Consiliului Director sau prin propunere scrisa a cel putin o treime din numarul membrilor. În ultimul caz, Presedintele C.D. înlocuitorii acestuia, vor fi obligati sa convoace Adunarea Generala Extraordinara într-un interval de 21 zile calendaristice de la data cererii scrise.
Art.35. Data, ora si ordinea de zi ale Adunarii Generale Ordinare se vor comunica în scris sau se vor aduce la cunostinta, prin publicare într-un cotidian local sau national de larga circulatie, tuturor membrilor cu cel putin 15 zile înainte de termenul fixat.
Art.36. Data, ora si ordinea de zi ale Adunarii Generale Extraordinare se vor comunica în scris sau se vor aduce la cunostinta, prin publicare într-un cotidian local sau national de larga circulatie, tuturor membrilor cu cel putin 7 zile înainte de termenul fixat.
Art.37. În Adunarile Generale Ordinare se vor discuta problemele puse pe ordinea de zi de catre Consiliul Director. Totusi, daca cel putin 1/3 dintre membrii asociatiei doresc sa supuna spre discutia Adunarii Generale alte chestiuni în afara de cele anuntate în convocator, acestea vor fi incluse în ordinea de zi la punctul "Diverse".
Art.38. Adunarile Generale ordinare sau extraordinare se convoaca si sunt prezidate de Presedintele C.D., în lipsa acestuia de catre un înlocuitor care poate fi unul din Vicepresedinti, Presedintele executiv, Secretarul General, sau o persoana desemnata de catre Presedinte din rândul membrilor Consiliului Director.
Art.39. Adunarea Generala este legal constituita în prezenta majoritatii simple a membrilor asociatiei.
În cazul când, la data fixata, nu se întruneste numarul necesar de membri, Adunarea Generala se va tine a doua zi, cu aceeasi ordine de zi, în acelasi loc si la aceeasi ora, fara alta convocare si va fi legal constituita cu orice numar de membri ar fi prezenti.
Art.40. Hotarârile Adunarii Generale, în afara de cele referitoare la modificarea Statutului sau la dizolvarea asociatiei, se iau cu majoritatea simpla a voturilor membrilor prezenti.
Art.41. Fiecare membru are dreptul la un vot.
Membrii fondatori sau asociati pot fi reprezentati la Adunarile Generale prin procura data unui alt membru fondator sau asociat. Un membru poate reprezenta maximum alti cinci membri.
Art.42. Membrii pot sa faca uz personal de dreptul lor de vot numai în conditiile în care si-au platit la zi cotizatia.
Art.43. Atributiile Adunarii Generale sunt:
a. Discuta si aproba darea de seama anuala si strategia de reprezentare a intereselor asociatiei si a membrilor acesteia;
b. Discuta si aproba proiectul bugetului de venituri si cheltuieli pe anul viitor, precum si executia bugetara pe anul anterior în baza raportului Comisiei de cenzori;
c. Alege membrii Consiliului Director;
d. Alege membrii Comisiei de Cenzori;
e. Decide asupra excluderii membrilor ;
f. Stabileste, la propunerea Consiliului Director, cuantumul taxei de aderare si cotizatia membrilor;
g. Decide asupra modificarii Statutului;
h. Decide asupra dizolvarii asociatiei.
Art.44. Adunarile Generale de Alegeri se organizeaza la un interval de 5 ani.
Consiliul Director
Art.45. Consiliul Director este organul de conducere al asociatiei care functioneaza între Adunarile Generale.
Art.46. Consiliul Director se constituie dintr-un numar impar de membrii alesi pentru o perioada de 5 ani de Adunarea Generala de Alegeri, dar nu mai putin de 5 (cinci) membrii. Membrii fondatori vor ocupa cel putin jumatate din numarul mandatelor în Consiliul Director.
Art.47. Consiliul Director îsi alege un Presedinte din randul membrilor acestui organ alesi de Adunarea Generala
Art.48. Consiliul Director aproba coordonatorii Departamentelor de Specialitate la propunerea Presedintelui executiv.
Art.49. Consiliul Director se va convoca cel putin o data pe trimestru, sau ori de câte ori considera necesar 1/3 dintre membrii acestuia, prin cerere scrisa, sau din initiativa Presedintelui sau a înlocuitorului acestuia.
Art.50. Convocarile pentru sedintele Consiliului Director se vor face în scris de catre Presedinte ori înlocuitorul acestuia cu cel putin 5 zile lucratoare înainte de data sedintei.
Art.51. Sedintele Consiliului Director sunt valabile în prezenta a jumatate plus unu din totalul membrilor. Hotarârile se iau cu majoritate simpla a voturilor celor prezenti, drept de vot având numai membrii cu cotizatia platita la zi.
Art.52. Cotizatia se plateste la începutul fiecarui semestru, de catre toti membrii, inclusiv de catre membrii fondatori.
Art.53. Sedintele Consiliului Director sunt prezidate de Presedintele C.D. sau de înlocuitorul acestuia care poate fi unul din Vicepresedinti sau o persoana desemnata de Presedinte din rândul membrilor Consiliului Director.
Art.54. Atributiile Consiliului Director sunt:
a. Aproba programul de actiuni, masurile tehnico-organizatorice si prioritatile impuse de aplicarea strategiei de sustinere a intereselor economiei si a membrilor asociatiei, în conformitate cu hotarârile Adunarii Generale;
b. Aproba conventiile si protocoalele de colaborare ale asociatiei;
c. Avizeaza darea de seama anuala asupra activitatii asociatiei, strategia si programul de activitate pentru anul urmator, bilantul contabil, executia bugetara si bugetul de venituri si cheltuieli, care vor fi supuse discutiei Adunarii Generale;
d. Hotaraste asupra cererilor de înscriere;
e. Hotaraste stergerea din evidenta AOA AG a acelor membrii care cad în prevederile art. 22. din Statut;
f. Hotaraste, dupa caz, asupra majorarii cotizatiei membrilor;
g. Hotaraste în toate chestiunile care nu sunt rezervate Adunarii Generale;
h. Aproba organigrama si statul de functiuni al asociatiei;
i. Aproba Regulamentul de organizare si functionare al asociatiei;
j. Aproba atributiile Presedintelui executiv, Secretarului General si coordonatorilor de departamente;
k. Analizeaza activitatea executivului si dispune asupra controlului gestiunii;
l. Alte atributii si competente pot fi stabilite prin Regulamentul de Ordine Interioara al asociatiei.
Art.55. În cazuri de urgenta Consiliul Director poate adopta masuri de competenta Adunarii Generale, cu exceptia modificarii Statutului si dizolvarii asociatiei, si cu conditia ratificarii acestor hotarâri în prima Adunare Generala.
B. Presedintele Consiliului Director
Art.56. Presedintele C.D. este ales de catre Consiliul Director dintre membri acestui organ.
Art.57. Presedintele C.D. are rol de reprezentare a asociatiei la nivel, national, guvernamental si international.
Art.58. Presedintele C.D. este membru al asociatiei si prezideaza lucrarile Adunarilor Generale si sedintelor Consiliului Director, având drept de vot deliberativ.
Art.59. Presedintele C.D. are urmatoarele atributii:
a. Urmareste aplicarea hotarârilor Adunarii Generale si masurilor aprobate de catre Consiliul Director;
b. Examineaza si supune dezbaterii Consiliului Director propunerile facute de executiv sub semnatura Presedintelui executiv;
c. Poate solicita, cu acordul Consiliului Director, efectuarea de controale ale Comisiei de Cenzori asupra gestiunii asociatiei;
d. Nominalizeaza împreuna cu Presedintele executiv reprezentantii asociatiei;
e. Urmareste îndeplinirea atributiilor Adunarii Generale, Consiliului Director si Presedintelui executiv;
f. Prezideaza Adunarile Generale si sedintele Consiliului Director
g. Reprezinta împreuna cu Presedintele executiv asociatia în relatia cu autoritatile publice si alte terte persoane, la nivel local national si international;
h. Semneaza decizia de încadrare a Presedintelui executiv;
i. Acorda împuternicire de reprezentare si de delegare a atributiilor sale Vicepresedintilor sau membrilor Consiliului Director pe perioade limitate de timp, dupa cum considera necesar;
j. Alte atributii si competente pot fi stabilite prin Regulamentul de Ordine Interioara.
C. Vicepresedintii Consiliului Director
Art.60. Vicepresedintii sunt înlocuitori de drept ai Presedintelui C.D..
Art.61. Vicepresedintii exercita atributiile ce le sunt delegate si în principal referitoare la breslele pe care le coordoneaza.
D. Presedintele executiv
Art.62. Rezolva problemele privind conducerea operativa a asociatiei pe baza Deciziilor.
Art.63. Presedintele executiv aduce la îndeplinire hotarârile Adunarii Generale, ale Consiliului Director si ale Presedintelui C.D.. Presedintele executiv este sprijinit de un secretariat general, coordonatori de departamente, experti, analisti si alte cadre.
Art.64. Duce la îndeplinire activitatea financiar-contabila a asociatiei ce se desfasoara pe baza bugetului de venituri si cheltuieli, aprobat anual de Adunarea Generala si care este organizata, coordonata si condusa în conformitate cu Legea Contabilitatii, a Normativului de consumuri interne, a Statului de Functiuni si a Planului de Conturi pentru persoanele juridice fara scop lucrativ si a normelor metodologice de utilizare a acestuia.
Art.65. Presedintele executiv îsi desfasoara activitatea în baza prevederilor prezentului Statut si a Regulamentului de Ordine Interioara al asociatiei.
Art.66. Presedintele executiv este numit de catre Consiliul Director al asociatiei, de regula pentru un mandat de 4 ani, cu drept de revocare dupa primii 2 ani.
Art.67. Presedintele executiv este seful administratiei si al personalului de executie si este angajat al asociatiei, cu contract individual de munca, semnat de Presedinte sau de înlocuitorul acestuia.
Art.68. Atributiile Presedintelui executiv sunt:
a. Conduce activitatea curenta a asociatiei;
b. Aplica hotarârile Adunarii Generale si masurile aprobate de catre Consiliul Director;
c. Întocmeste darea de seama anuala asupra activitatii executive, precum si asupra executiei bugetare care, dupa aprobarea Consiliului Director, se supune aprobarii Adunarii Generale.
d. Propune masurile necesare pentru realizarea în bune conditiuni a bugetului de venituri si cheltuieli al asociatiei, asa cum a fost aprobat de Adunarea Generala.
e. Propune si pune în executie programul si planul de activitate al asociatiei, dupa aprobarea organului de conducere competent, respectiv Adunarea Generala sau Consiliul Director.
f. Primeste, da solutii si semneaza corespondenta asociatiei în sfera competentei sale.
g. Semneaza documentele care angajeaza pe plan intern si extern asociatia, în masura competentelor sale sau a celor delegate de organele de conducere ierarhic superioare.
h. Reprezinta, alaturi de Presedintele C.D., asociatia în justitie, fata de autoritati si fata de terte persoane, interne si internationale.
i. Propune Consiliului Director spre aprobare proiectul de organigrama si Statul de Functiuni.
j. Numeste personalul de executie al asociatiei, precum si experti, analisti sau alte categorii de personal, conform organigramei si statului de functiuni aprobate de Consiliul Director si cu aprobarea acestui organ.
k. Stabileste masuri pentru dezvoltarea activitatii asociatiei, diversificarea serviciilor asigurate membrilor si se pronunta în probleme de interes major din activitatea economica la nivel local si judetean;
l. Poate solicita, cu acordul Consiliului Director, efectuarea de controale ale Comisiei de Cenzori asupra gestiunii asociatiei;
m. Urmareste îndeplinirea atributiilor Secretarului General si personalului de executie si angajat al asociatiei;
n. Prezideaza Adunarile Generale si sedintele Consiliului Director în lipsa Presedintelui C.D si în baza mandatului primit din partea acestuia.
o. Reprezinta asociatia în justitie, fata de autoritati si fata de terte persoane, interne si internationale;
p. Semneaza, împreuna cu Secretarul General, deciziile de incadrare ale personalului angajat al asociatiei;
q. Acorda împuternicire de reprezentare si de delegare a atributiilor sale Secretarului General sau unei alte persoane desemnate, pe perioade limitate de timp, dupa cum considera necesar;
r. Alte atributii si competente ale Presedintelui executiv vor fi stabilite prin Regulamentul de Ordine Interioara.
Art.69. În cazuri urgente poate adopta masuri de competenta Consiliului Director cu conditia ratificarii/aprobarii ulterioare de catre organul respectiv.
În cazuri de urgenta poate sa semneze acte si interventii în scopul apararii intereselor generale ale membrilor si asociatiei.
Art.70. În caz de lipsa, Presedintele executiv va fi înlocuit de catre Secretarul General sau de o persoana desemnata de Presedintele executiv din rândurile executivului.
Art.71. Presedintele executiv va coordona publicarea unui buletin, cât si alte publicatii de specialitate, dupa cum este în interesul asociatiei.
E. Secretarul General
Art.72. Secretarul General al asociatiei este numit de catre Presedintele executiv cu aprobarea Consiliului Director.
Art.73. Secretarul General este angajat cu contract individual de munca al asociatiei, Decizia de încadrare urmând a fi semnata de Presedintele executiv.
Art.74. Atributiile si competentele Secretarului General, în afara celor ce reies din prezentul Statut, vor fi stabilite prin Regulamentul de Ordine Interioara.
F. Coordonatorii departamentelor de specialitate
Art.75. Pentru analiza si dezvoltarea diferitelor domenii specifice economiei, precum si pentru a asigura un sistem eficient de servicii membrilor, în cadrul asociatiei se pot înfiinta Departamente de Specialitate compuse din specialisti pe diverse domenii.
Art.76. Departamentele de Specialitate sunt înfiintate si stabilite de catre Consiliul Director, la propunerea Presedintelui executiv.
Art.77. Departamentele de Specialitate vor fi conduse de catre coordonatori numiti de Presedintele executiv, cu aprobarea Consiliului Director.
Organele de control
Comisia de Cenzori
Art.78. Adunarea Generala alege, pe timp de 3 ani, un cenzor sau o Comisie de cenzori formata din 3 (trei) membrii.
Art.79. Cenzorul sau Comisia de cenzori verifica operatiile financiare si conturile gestiunii anual, sau ori de câte ori o solicita Consiliul Director sau Presedintele, numai sub semnatura acestuia din urma.
Art.80. Cenzorul sau Comisia de Cenzori prezinta anual Adunarii Generale Ordinare un raport pentru descarcarea Consiliului Director si a executivului.
|